Capitolul 6

Capitolul 6



   În fiecare zi vine atât de târziu piticania de sormea? Dacă nu ar avea telefonul pe silenţios, i-aş putea spune să vină mai repede. Dar nu se poate. Uhhh, tocmai vinerea are cele mai multe ore. Bine măcar că mai am de mâncare şi am ce vedea la T.V.

*Între timp*

     --Hai o dată, nici mie nu îmi ia atâta să împachetez un geamantan.
     --Doar aşteaptă.
     --Aştept de jumătate de oră.
     --Mai aşteaptă 5 minute. Nu găsesc o jachetă.
     --Una neagră, de piele. Gen motociclist?
     --Dap.
     --E pe canapea în sufragerie.
     --Bine, hai să mergem.


                          ***

   Am auzit două maşini oprind în faţa casei. E ciudat. De ce ar oprii două maşini? O să aflu în maxim 5 minute. Nu ştiu de ce mă strofoc. Într-adevăr. Peste câteva minute se aude uşa, vocea surorii mele auzindu-se din hol:
     --Am ajuuuns!
     --Dute şi împachetează-ţi câteva haine.
     --Unde mergem?
     --La bunica.
     --O să avem un musafir. Stai ce? B...BUNICA?!?
     --Da, bunica, şi ce musafir?
     --Hey.
   Mă uit întrebător de la sormea la bagajul lui Max şi înapoi.
     --Proiect la psihologie. Nu întreba.
     --Nu întreb. Dute doar şi împachetează.
     --Ok.

                                 ***

   Pot să spun că nu mă aşteptam să petrec un weekend la bunica. Am o vagă impresie că părinţii mei au plecat din nou într-o mini lună de miere de-a lor. Concluzie: ne-au trimis la bunica pentru că nu atâââta încredere în noi încât să ne lase singuri acasă. Mă dezamăgesc. Ştiu că Alex e ca un copil mic, dar să mă trimită şi pe mine? Mai ales că îl am şi pe Max în grijă. O să fie un weekend de groază.
   Termin de împachetat, îndreptându-mă spre sufragerie, unde cei doi crai de la răsărit vegetează pe canapea. Cei mai mari leneşi sunt la mine în casă. Bine, şi eu mă număr printre ei, dar asta e altă problemă. Mă apropii de ei încet, cu evidenta intenţie de a le striga în urechi să se ridice. Când mă trezesc cu o pernă în faţă.
     --Biine. Care a fost ăla?
     --El! spun ei la unison, arătând unul spre celălalt întocmai ca şi cei mai mici de 8 ani.
     --Am înţeles. Tot ce vă spun e că eu am cheile de la dulapul cu dulciuri.
     --Ţie ţi le-a dat. Nu creed una ca asta. Tu mănânci mai multe dulciuri decât mine şi Max la un loc.
     --Nu prea cred. Oricum, parcă trebuia să ajungem la bunica.
     --Mda, pot să conduc eu?
     --Sigur.


*peste o oră şi jumătate*

   Mi-a amorţit fundul. Şi faţa. Dacă m-ar fi lăsat Max să stau în pe bancheta din spate n-aş mai avea nimic. Uff băieţii ăştia. Aş putea crede că asta i-a fost răzbunarea, dar nu cred eu că mă lasă să scap atât de uşor. Din curtea bunicii se aude un lătrat vesel şi nerăbdător, dacă mi-aş aduce aminte cum îl cheamă pe câinele ăla. Haide, Kath, gândeşte, ştiu că e ceva simplu. Dar e atât de simplu încât l-am uitat.
   Între timp, băieţii erau ocupaţi cu descărcatul bagajelor.
     --Maax! Cară-ţi singur bagajele.
Asta era. Max. Mă uit înspre cei doi, bufnindu-mă instantaneu râsul.
     --Tu ce ai mai păţit piticanie?
     --Mi-am adus aminte cum îl cheamă pe câinele bunicii.
     --Îl cheamă Max, ce e aşa de amuzant.
     --Haide, Alex procesează, gândeşte.
   Ca răspuns bufneşte şi el în râs, dar îşi revine repede, din spirit frăţesc faţă de musafirul nostru.
     --Sper că o să te înţelegi bine cu Max, Max.
     --Gata! Cât suntem aici o să îmi spuneţi Jake.
     --Deci, Jake, haide să ţi-o prezentăm pe bunica noastră.
     --Haide, sunt sigur că are pregătite nişte bunătăţi. Mmmm.

                           ***

   Cum să îţi numeşti câinele Max? E prea ciudat acum că mă gândesc la asta. Un lucru e sigur totuşi, Kath nu o să mă lase să trăiesc cu asta niciodată. Alex o să uite, dar piticania malefică nu o să o facă. Trebuie doar să am grijă să nu îi spună nimic lui Violet. Pentru că aşa o să afle şi Josh. Of! Of, greu cu legăturile astea. Hmm, noi nu suntem chiar într-un mijloc de pădure aici, deci avem semnal la telefon mai tot timpul. O vai.
   Mă îndrept spre curte, deja având-o în vizor pe Kath care culmea, stătea pe o pătură la soare, dormind. Oftez uşurat. Am fost foarte aproape. Desi, exista posibilitatea ca (,) Kath s[ fii vorbit deja cu Violet. Mă apropii încet, Max apărând din spatele meu şi aşezându-se la mine în braţe. Perfect, acum nu o să mă mai pot ridica de aici nici dacă aş vrea. Oi fi eu jucător de football dar un câine e un câine mai ales unul ciobănesc care are o greutate destul de mare. Gândindu-mă la fata ce doarme lângă mine, am aţipit şi eu.

                            ***

     --Alexander Marcus Jhonson ia-ţi mâinile din bolul cu cremă.
     --Dar bunicoo.
     --Nici un dar. Până termin eu prăjitura şi scot fursecurile din cuptor dute şi cheamăi şi pe cei doi în bucătărie.
     --Nu poţi să o trezeşti tu pe Kate?
     --Doarme?!?
     --Aham, şi Ma...Jake la fel.
     --Mă ocup imediat.
   Am fost atât de aproape să-l dau de gol. Bine că mi-am adus aminte. Încep să mă uit aiurea prin cameră, privirile mele căzând pe un tablou ce înfăţişa toată proprietate bunicii, a fost ziua mea când a fost făcută acea poză, deci e plin de copii. O fetiţă îmi captează privirile. E destul de micuţă, având părul des şi roşcat împletit în două codiţe simpatice. Mă întreb dacă Anastasia şi sora ei mai mică mai locuiesc aici. Nu le-am mai văzut de un car de ani. Trebuie să o întreb pe bunica. Ea ştie tot ce mişcă pe aici.
   Gândurile mele au fost întrerupte de un ţipăt.


                             ***

     --KATHERINE!
     --Hmm.. da, ce e? Lasă-mă să dorm femeie!
   Ignor ţipătul bunicii, cuibărindu-mă la loc în culcuşul meu. Stop! Stop cadru. Eu am adus doar o pătură afară. Nu şi o pernă. Nu una atât de mare oricum. Hmm... bunica nu foloseşte balsamul ăsta când spală haine şi cearceafuri ce ce înseamnă...
Te rog să fie în imaginaţia mea. Să fie un vis. Te rog. Îmi ridic încet privirea, dând de un Max adormit (mă refer la Max băiatul, celălalt Max fugăreşte o veveriţă). Aww e aşa de scump. Nu pare atât de malefic atunci când doarme. Ba dimpotrivă arată ca un mic îngeraş.
   Mă ridic în genunchi, încă contemplându-l, brusc ochii lui se deschid, învăluindu-mă în acea privire întunecată pe care o ador...