Capitolul 5

Capitolul 5


     --Trezeştete somnoroaso!
     --Haide, V. încă cinci minute. V? Ce cauţi tu aici?
     --Vroiam să îţi spun că o să întârzii din nou dacă mai dormi mult.
     --E vineri nu?
     --Aham. Hai, repejor repejor, ai hainele pregătite în baie dute şi pregăteştete. Să nu care cumva să îţi ia mai mult de 10 minute.
     --Biiine.
  Mă ridic cu greutate din pat, următoarea me ţintă fiind evident baia. Peste fix 10 minute am ieşit din baie, luându-mi geanta şi cheile de la maşină. Trec prin bucătărie pentru a-mi lua un măr, Violet era deja acolo, vorbind cu mama.
     --Deci, mai plecăm azi?
     --Sigur.
     --Pa mamă!
     --Să aveţi grijă de voi!
   Ne urcăm în maşina mea, demarând în viteză. Cu toate eforturile noastre, am ajuns în curtea şcolii exact când s-a sunat de intrare. Ne-am grăbit să ajungem la dulapuri, mergând amândouă spre clasa Doamnei Directoare, ea ne predă psihologia. Din fericire, am ajuns puţin mai repede decât ea, amândouă putând să ne tragem sufletul puţin.
   Peste nici 5 minute de la intrarea nostră în clasă, îşi face apariţia un profesor nou. Ciudat, Doamnei Directoare nu i s-a întâmplat nimic atât de grav încât să trimită un suplinitor. Din pur noroc probabil, îl am în vizor pe Max, care se uită ca trăznit la tipul de la catedră. Care apropo, nu arată deloc rău. Are în jur de 29-32 de ani. Şaten, ochi negri şi e atât de sigur pe el.
     --Mă scuzaţi, dar cine sunteţi dumneavoastră?
   Toată clasa îşi îndreaptă privirea către mine, ca şi cum aş fi comis o crimă doar pentru că l-am deranjat. Ce? Trebuie să aflăm la urma urmei, şi dacă ei sunt prea molâi să întrebe, treaba lor.
     --Tu ar trebui să fi Katherine Jhonson. Am auzit destule despre tine şi despre prietena ta în cancelarie. Şi ştiu să casc ochii pentru a observa că unul din elevii mei mai are puţin şi sare pe tine. N-am dreptate McLane?
   Când a spus asta şi eu şi Max ne-am înroşit puternic. Nu credeam că schimbul de replici de ieri a fost chiar atât de sesizabil. Nici nu ştiam că el e profesor, adică, da l-am observat şi ieri pe hol dar am crezut că e un coleg de la şcoala gazdă.
     --Pe aproape, domnule antrenor.
   Drăguţ, i-a revenit tupeul şi odată cu el culoare normală la faţă.
     --Deci, numele meu e Samuel Lookwood, şi voi fi profesorul vostru de pshihologie de aici înainte. Priceput?
     --Da domnule profesor.
     --Perfect. Acum, o să facem mici schimbări. Nu vreau ca cei mai buni prieteni (aici s-a uitat la bancile din primul rând) să stea împreună. Deci, McLane, Jhonson mutaţi-vă în banca din dreptul catedrei. Mason treci lângă sora ta. Şi tu Joshua o să stai de unul singur. Nu am destulă încredere în tine încât să îţi dau un coleg de bancă.
   Pentru următoarele 2-3 minute a fost ceva gălăgie în clasă, cât noi ne-am mutat şi profesorul a continuat să facă schimbări. Chiar când liniştea a începu să îţi facă simţită prezenţa, uşa s-a deschis brusc. O fată roşcată, destul de scundă făcându-şi apariţia în prag. Profesorul a dat să spună ceva, ea în schimb a ridicat palma dreaptă oprindu-l doar pentru a putea să îţi tragă sufletul. Nici nu vreau să ştiu cât a alergat, la cum răsuflă pot să pariez că destul de mult.
     --Şi tu cine se presupune că eşti?
     --Miranda Sancez, sunt nouă în oraş.
     --Bine, să nu care cumva să mai întârzii la ora mea. Azi se acceptă, dar să nu îţi iei lumea în cap.
     --Am înţeles domnule profesor.
     --Acum treci lângă Joshua.
     --Da, domnule.
     --Bun, lecţia de azi constă defapt într-un proiect care o să înceapă azi şi se desfăşura pentru următoarele două luni.
     --Şi cam ce ar vrea să fie proiectul ăsta?
     --Un proiect de auatocunoaştere ca să spun aşa. Un coleg sau colegă o să stea la voi o lună, cei examinaţi urmând să stea la partenerii de studiu următoarea lună.
     --Ce vreţi să spuneţi prin examinaţi?
     --Vreau să spun că o să noteze şi cel mai mic gest pe care o să îl faceţi, la sfârşitul celor două luni veţi face schimb de Jurnale şi veţi observa cum arătaţi voi dintr-o altă perspectivă decât a voastră.
     --O să ne alegeţi într-o ordine anume?
     --Nu. După câte văd, sunt atâtea fete în clasă cât şi băieţi, deci fetelor, vă veţi trage la sorţi coechipierii.
   După ce şi-a terminat discursul a scos o foaie de hârtie pe care a făcut-o bucăţi, urmând ca pe acele bucăţi să treacă şi numele fiecărui băiat din clasă. După ce a terminat de scris, a luat şapca de pe capul lui Josh, punând toate biletele în ea. A început cu Miranda, care a băgat mâna în acea şapcă cu puţină teamă spun eu. După ce a citit numele de pe bilet l-a spus cu voce tare: Chad William Mason. Au urmat multe altele, fiecare băiat primindu-şi partenerele. A ajuns într-un final la rândul de lângă geam, începând cu V. A închis ochii imediat ce mâna a atins interiorul şepcii. A scos încep bileţelul,citindu-l de câteva ori înainte să-l spună cu voce tare: Joshua Frederic Bronde.
Într-un final a venit rândul meu. Am amesctecat încet ultimele 3 bileţele rămase. Te roooog să nu pice Max, te rooog. Scot un bileţel, citindu-l cu voce tare: Maximilian Jacob McLane.
     --Te cheamă şi Jacob?
     --Dap.
     --Acum că v-aţi ales partenerii, sunteţi liberi, ora s-a terminat. Înainte să ieşiţi din clasă, veniţi să vă dau jurnalele în care o să vă notaţi toate observaţiile.
   Următoarele trei ore au trecut relativ repede, mintea mea fiind în cu totul altă parte. Acum urmează calvarul. Cantina. Să merg acolo, ştiin că toată şcoala a aflat că am un proiect de două luni cu deja mult prea râvnitul Max. Nu îmi fac prea multe griji, doar că sclifositele şcolii s-au dublat. V e deja la masa noastră, vorbind cu Miranda. Se pare că se înţeleg destul de bine. Dacă a avut tupeul să îl facă să tacă pe proful de psihologie, e clar una de a noastră. Îmi iau un hamburger, şi o sticlă de apă, îndreptându-mă spre masă.


                             ***

   Pot să spun că îl iubesc pe antrenor, deşi nu îmi place cum se uită toate fetele după el. Acum, cărui băiat i-ar plăcea? Oricum, e bine că m-a pus cu ea în bancă. Pentru că la alegerea făcută de fete a fost doar noroc. Puteam pica cu oricine. Dar norocul se pare că ţine cu mine şi astăzi. Nu vreau să mai trec printr-un asemenea suspans cât oi trăi. Sper doar ca relaţia noastră să avanseze în următoarele două luni. La urma urmei o să ne vedem non-stop.
     --Maaax!!! Trezeştete, nu e momentul să orbitezi pe Pluto.
     --Ce-ţi mai trebuie şi ţie?
     --Te întrebam dacă ai găsit viaţă pe alte planete.
     --Da, au spus că îşi vor regele înapoi.
     --Ha, ha, ce-a mai râs.
   În timpul "certei" noastre apare şi Chad în peisaj. Şi el fiind cu privirile aiurea, mai mai să se împiedice de scaune.
     --Chad, mamă,  fi mai atent pe unde mergi.
     --Mă uitam la...
     --La masa celor trei zâne da ştiu, şi înamoratul ăsta tot acolo se uita mai devreme.
     --Lasă că şi ţie îţi place de sormea.
     --Eh, puţin acolo. Dar, treaba e că pe voi vă încearcă sentimentu' acuma. Şi o face atât de tare că nici să mergeţi cum trebuie nu mai ştiţi.
     --Hai nu mai fă tu pe inteligentu că oricum, tot la mine în casă ajungi la o adică.
     --Bine, gata, ce vă răscocoriţi aşa?


                             ***


     --Fetelor, pe unde sunteţi cu gândul?
     --Ne gândeam şi noi la partenerii noştri de proiect, ca să spunem aşa.
     --Ahaa.
   Şi tot aici revenim. Pot să pariez pe orice că în mai puţin de două săptămâni vom avea două noi cupluri în şcoală.