Concurs

Heya, o sa apara si un capitol nou cat de curand, dar, pana atunci, un concurs pe mythical books, il gasiti aici: http://mythicalbooks.blogspot.ro/2013/02/concurs-de-dragobete-sarbatoarea.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+MythicalBooks+(Mythical+Books)&utm_content=Yahoo!+Mail

Capitolul 11

 Capitolul 11


   Offf, e luni, din nou. M-am obişnuit prea tare cu lenevitul dimineaţa. Dar, asta e, ne resemnăm. După rutina de dimineaţă, mă îndrept către şifonier. Întrebare întrebătoare, cu ce să mă îmbrac. Hmm... ştiu. O pereche de blugi, tricoul meu preferat cu 'Loveee Music' o jachetă, teneşii şi sunt gata. Cobor la bucătărie pentru un mic dejun rapid, când dau nas în nas cu Max.
    --Neaţa somnorosule.
    --Pff, tu vorbeşti.
   Coborâm în linişte până la bucătărie unde mâncăm fiecare câte un bol de cereale.
    --Mergem cu maşina mea azi.
    --Dar eu vreau să merg cu puiul meu azi la şcoală.
    --Îmi pare rău Kitty Kath, dar mergi cu mine astăzi.
    --Awf bine.
   Îmi iau geanta, urcând în maşină. După un drum foarte scurt, (Nu cred că am mai văzut pe cineva să conducă aşa de repede) ajungem în curtea şcolii. Unde, ca de obicei în ultima vreme e o îmbulzeală maximă. Tot am impresia că am uitat ceva. Dar ce.... asta e, am sport azi, cu noul antrenor aka profu de pshihologie. E şi o parte bună la asta. O să fie linişte. Băieţilor pare să le fie oarecum frică de el. Mă îndrept către vestiare pentru a mă schimba în echipament. Sper că o să înceapă cu antrenamentele de volei. Nu de alta, dar se cam apropie campionatul iar noi nu am făcut decât un antrenament.
    --Bună ziua!
    --Bunăăăă Ziiuaa! repetăm noi în cor.
    --Ştiu că voi fetelor trebuie să vă antrenaţi pentru campionatul de volei. O să o facem, doar cu câteva mici schimbări.
    --Şi cam care ar fi alea? Din nou, eu sunt cea care întreabă.
    --O să jucaţi în echipe mixte.
    --D...dar..
    --Nici un dar Domnişoară Jhonson. Asta se cere în campionatul de anul ăsta: Echipe mixte. Am aici cele două echipe. Echipa numărul 1: Jhonson, McLane, Carson, Monroe, Sancez şi Mason. Nu tu puştoaico frate-tu. Echipa numărul 2: Mason, Bronde, Hunter, Ramirez, Smith, Black. Acum, luaţi-vă locurile pe teren.
   Perfect, n-am ce zice. Nu e destul că sunt cu Max în echipă, mai trebuie să fiu cu ochii şi pe Chad. Mai ales că jucăm împotriva perechii lui de la ora de pshihologie. Tocmai de aia o să tindă să se lase mai moale. Ceea ce nu o să permit, chiar dacă cea mai bună prietenă a mea e în echipa adversă.
   N-au trecut nici 10 minute şi deja suntem conduşi cu 5 puncte. Nu îmi vine să cred.
    --Chad! Dacă încă o dată mai loveşti mingea atât de încet nu ştiu ce fac cu tine. Chiar vrei să facă V mişto de tine tot restul săptămânii.
    --Gata, Chad cel bun a plecat în vacanţă.
    --Aşa te vreau. Maaax nu te mai holba la Alexiss, holbeazăte la minge are mult mai mult aer decât ea şi în plus e mult mai rotundă.
    --HaHa nu te ştiam aşa competitivă Kitty Kath.
    --Nu mai îmi spune aşa te roog.
    --I-aţi gândul de la asta.
    --Fereşte.
   Huh, la fix, nu credeam că pot să salvez mingea asta. La cât de încrezătoare a fos Alexiss când a lovit mingea nu mă mir că nu a mai fost atentă la ce se întâmplă. Tocmai de asta mingea a căzut exact în faţa ei, noi reuşind să ridicăm pţin scorul în favoarea noastră.

***

    --De ce nu te-ai uitat după minge, nu ştii că piticania asta le scoate pe majoritatea?
    --Tu vorbeşti, eşti la fel de înaltă ca mine.
    --O să regreţi ce ai spus. Josh, fără milă.
    --S-a înţeles şefa.
   Însfârşit unul care ştie cum trebuie să lovească o minge când trebuie să servească. Acum, mingea e la Max, care îi pasează lui Chad, el o ridică mai sus dându-se la o parte pentru a o lăsa pe Kath să atace şi Bum, am reuşit să o preiau, pasându-i lui Josh care a lovit mingea destul de tare încât să treacă peste fileu şiii punct. Am câştigat.
    --Eşti cel mai tare.
    --Eh nu la fel ca tine.

***

    --Pe bune, Chad, îţi era aproape în braţe. Oricum, îi facem praf data viitoare.
    --Hei amica, bun atac.
    --Mersi, foarte bună metodă de încurajare n-am ce zice.
    --Am învăţat de la maestră. ce zici să mergem să ne schimbăm şi după să bem o cola.
    --Sigur, mai ales că trebuie să îţi copiezi tema la algebră.
    --Am avut teme la Algebră.
    --Mhm.
   Săracii băieţi se uitau la noi ca trăzniţi. Bine, toţi înafară de Chad, care e obişnuit cu fazele astea. În teren nu ne cunoaştem una pe alta, pentru că doar aşa putem să ne certăm, mai ales dacă suntem în echipe adverse, cum am fost şi azi. Dar, la sfârşitul meciului, ne împrietenim din nou, comportându-ne ca de obicei.  După o cola revigorantă, ne-am reîntors la plictisitoarele noastre ore.

Capitolul 10

Capitolul 10


   Regatul meu pentru un telefon cu bateria încărcată. Habar nu am cât e ceasul, şi e posibil ca bunica lui Kath să fi trimis deja forţele speciale după noi. Vorbind de Kath, mă întreb cât poate să doarmă fata asta. Am înfăşurat-o în geaca mea înainte să merg să mai strâng câteva lemne, acum duduie un foc puternic în şemineu încălzind toată cabana.  
   Începe să se foiască, dar nu se trezeşte doar strânge mai tare geaca mea, ascunzându-şi faţa în ea. Pentru circa 2 minute se uită buimacă în jur, asta doar până îţi dă seama că suntem în cabană şi nu în casa bunicii ei.
    --De ce sunt înfăşurată în geaca ta?
    --Pentru că era destul de frig mai devreme.
    --D...dar nu mai erau lemne aseară.
    --Ştiu, tocmai deaia am fost prin pădure să mai aduc.
    --Şi lupii?
    --Au dispărut imediat ce a început furtuna.

***
   Nu îmi vine să cred. Am stat toată noaptea în cabana asta, dormind cu Max. Nici măcar nu ştiu cât e ceasul sau ceva, în plus, moor de foame. 
    --Spune ceva.
    --O să dăm de necaz. Nu numai că nu am ascultat-o pe bunica, dar am mai şi stat toată noapte aici. Pun pariu că deja ne-a anunţat părinţii. Trebuie să avem grijă când ne întoarcem. Dacă nu .....
   Turuiala mea a fost oprită brusc de buzele lui. Surprinzător cât de bine poate săruta. Are buzele atât de moi şi dulci. E ceva nou. Totul se termină prea repede, amândoi tânjind după o gură de aer.
    --Wow...
    --Dacă ai şti de când vreau să o fac.
    --Nu trebuie să le spunem lui V şi Josh. Nu o să ne lase în pace pentru restul vieţi.
    --De acord. Ar cam trebui să ne întoarcem. Nu de alta dar nu vreau o pedeapsă.
    --Mda, nici eu.


***

   Awww, cine ar fi crezut că Josh poate arăta atât de angelic atunci când doarme. Răspuns: nimeni. Deşi ar cam trebui să se trezească. Avem de discutat unele chesti. Sau poate... mai bine o sun pe Kath, ea sigur mă poate ajuta. Haideeeee răspunde odată. 
    --Alo?
    --AsearăîntimpcemăuitamcuJoshlaunfilm, amadormitîntretimpaînceputofurtunăşiimediatceamdeschisochiiJoshm-asărutat. AJUTĂ-MĂ!!!
    --Ce?? Scuze, dar ai vorbit prea repede, nu am reuşit să înţeleg ceva cu sărut.
    --Păi...
    --Josh te-a sărutat. Maax! Lasă telefonu', îţi povestesc mai târziu. Aşa unde eram. Ah da.... Scuipă tot.
    --Deci, cum spuneam, ne-am hotărât să ne uităm la filmele cu Sherlock Holmes...
    --Minunat alt fan de-a lui Holmes...
    --...lasă-mă să termin... oricum, între timp am adormit, el m-a dus la mie în cameră, dar a început să tune, eu m-am speriat şi l-am strâns mai tare în braţe. Când am deschis ochii, era la nici 2 cm de mine...
    --Aha, m-am prins. Si cu ce vrei sa te ajut? Max, parcă ţi-am spus să aştepţi.  
    --Păi cam ce ar trebui să fac mai departe. 
    --Să vorbeşti cu el. 
    --De asta mi-am dat seama dar ce să îi spun?
    --V. tu eşti aia tupeistă dintre noi două aşa că ia-ţi inima în dinţi şi spunei tot ce ai pe suflet. Te sun când ajung acasă, pentru că imediat ne întoarcem.
    --Ok, mersi.
   Kath are dreptate. O să fie uşor. Sper. 
   Mă îndrept către bucătărie pentru a pregăti ceva de mâncare. Nici nu intru bine în încăpăre căci un bilet galben de pe masă îmi atrage atenţia. 

             ""Dragii mei...

                     Eu şi tatăl vostru am fost solicitaţi de urgenţă la filiala firmei din Roma. Sper că veţi fii 
                        cuminţi şi că nu vom găsi casa dărâmată când ne întoarcem. V-am lăsat bani destui 
                        în cardurile voastre. Ne întoarcem repede.

                                                                      Cu dragoste, mama şi tata.""

   Perfect, mai asta îmi lipsea. Trebuie să-l sun pe Chad.

***

    --Annie are you ok so, Annie are you ok are you ok, Annie...
    --Ce vrei V? 
    --Te-am sunat să te anunţ că părinţii noştri au plecat cu afaceri la Roma.
    --Aşa şi nu mai putea aştepta până peste două ore. Dormeam aşa de bine.
    --Dacă mai aşteptam riscam să uit. Aşa că iartă-mă şi culcăte la loc.
    --Ok. Mai vorbim.
   Acum, înapoi la somn. E abia ora 7. Plus că e şi duminică. Murea dacă mai aştepta până la 10, dar asta e surioara mea. Cum spuneam. Înapoi la somn.

***

    --Neaţa, mamă. 
    --Neaţa, Miranda, dute te rog şi cheamă-l şi pe Chad la micul dejun.
    --Ok.
   Oare e treaz? Hm... nu, nu prea cred, dar, exista mica posibilitate. Aşa nu o să mai trebuiască să intru şi să trag de el o mie de ani până se trezeşte. Alex şi Anastasia au plecat nu de mult, pentru că Alex a uitat că azi trebuie să se întoarcă acasă iar Kath şi Max nu l-au mai luat cu ei. Aşa că sora mea s-a oferit să-l ducă. Ei, acum e acum. Cioc, Cioc, Cioc. Nimic. Bat din nou, acum ceva mai tare, tot nici un răspuns. 
   Deschid uşa, păşind încet înăuntru. Şi ce să vezi. Chad încă doarme find cu un picior pe jumătate afară din pat, deşi patul ăla e imens. Şi ce e şi mai şi e faptul că doarme doar într-o pereche de pantaloni scurţi. Asta o să rămână secretul meu întunecat. Arată prea bine. Cu părul ăla răvăşit în toate direcţiile, dacă l-ai vedea doar atunci când doarme nu ai bănui ce minte diabolic se ascunde acolo, după câte mi-a spus Violet. Dar poate că exagerează, mie una nu mi se pare chiar atât de rău. Deşi e ciudat faptul că încă doarme, pot să jur că l-am auzit foindu-se înainte de a intra eu în cameră.
    --Te-am prins.
    --Ce? Eu? Am venit doar să te chem la masă. 
    --Da siguur, de aia ai stat mai mult de 5 minute în pragul uşii uitându-te la mine.
    --Încercam să îmi dau seama cum de într-un pat de două persoane tu tot ajungi cu picioarele pe afară.
    --Aşa îmi place mie să dorm.
    --Ahaa. Oricum, haide, se răceşte micul dejun.
    --Da, da continuă să schimbi subiectul. Vin în 5 minute, doar să mă îmbrac.
   Oh Doamne, ştiam eu că ceva e în neregulă. Era prea frumos să mai fi fost adormit pentru măcar încă 5 minute. Dar nuu a terbuit el să se trezească. O să uite de faza asta la un moment dat. Cred.  

Capitolul 9

 Capitolul 9


     Cred că e prima oară când Alex lipseţte de la o cină de-a bunicii. Trebuie să trec în calendar, e ceva unic. Înseamnă că îi se întâmplă ceva foarte important.
   --Copii, eu mă retrag la culcare, să nu staţi până târziu.
   --Stai liniştită bunico. Noapte bună.
   --Noapte bună.
   --Vino.
   --Nu vezi că se întunecă? Unde vrei să mergi?
   --O să vezi. Sau ţie frică?
   --Mie? Frică? Nu ştii cu cine vorbeşti. Dar aş vrea să ştiu unde mergem.
   --Un loc despre care numai eu şi bunicul ştiam.
   --Ok, haidem.
     Ce m-a apucat. Parcă mi-am promis mie că nu o să duc pe nimeni acolo. E ceva cu mine zilele astea. Dar dacă i-am spus că îl duc aşa am să fac. E vorba de o cabană care e construită la malul unui lac. Nu multă lume se încumetă prin pădurile astea. Sunt zvonuri că ar umbla lupi pe acolo. Ceea ce nu e adevărat. Am fost de atâtea ori şi nu am dat nici măcar de unul. Invenţii de a le oamenilor.
     Ajungem fără greutate la cabană, Max fiind feremcat de privelişte. Am ajuns numai bine, soarele a apus aproape cu totul, lăsând doar câteva fâşii portocali să străbată lacul întins.
   --E wow!
   --Stiu. Nu am mai fost aici de ceva vreme. Aproape am uitat cum arată cabana asta antică.
      Se apropie încet de marginea apei, făcându-mi semn să mă aşez lângă el. Mă aşez încet, în acelaşi timp din pădure începând să se audă mici zgomote. Ca şi cum cine ar rupe crenguţe pentru a aţâţa un foc. E destul de ciudat, de obicei e atât de linişte pe aici. La orizont încep să se strângă câţiva nori negri, nu e îngrijorător încă. Putem ajunge acasă înainte să înceapă ploaia. Mai ales că trebuie să ajungem uscaţi. Altfel, bunica o să intre la bănuieli.

                                             ***

     Locul ăsta e uimitor. Îţi inspiră atâta calm şi linişte. Mă bucur că a avut atâta încredere în mine încât să îmi arate locul. Am observat că şi ea a auzit acel zgomot de crenguţe rupte. M-am făcut că nu am auzit nimic pentru că aşa nici ea nu le-a dat o aşa mare importanţă. Dar ea nu a văzut marea de blană cu ochi portocalii care ne pândeşte din pădure. Sper ca lupul să plece, nu vreau ca Kath să se panicheze, tocmai de asta nu am scos un cuvânt de când m-am aşezat.
     Pe lângă santinela care ne urmăreşte o hoardă de nori negri de furtună se îndreaptă către noi. Nici că se putea mai bine. Dacă aş putea să o conving să intrăm în cabană, am fi în siguranţă. Dar chiar nu vreau să o sperii. Totuşi, cu am nici o altă soluţie.
   --Nu vrei să intrăm în cabană?
   --De ce?
   --Doar ascultămă, te rog.
   --Nu o să mişc din locaţia asta până nu îmi spui de ce vrei să intrăm în cabană.
   --Of, ce încăpăţânată poţi să fi. Ţine minte, tu m-ai determinat să fac asta.

                                        ***
     Se apropie de mine, la un moment dat se apleacă. De ce ar face asta? În timp ce se ridică, mă prinde de picioare, eu fiind ţinută captivă pe umărul lui. Bravo, Katherine, nici că se putea mai bine. De parcă i-ar fi greu să-mi spună de ce vrea să intre. Bine, poate că sunt puţin prea încăpăţânată, dar....
     Gândurile mele sunt întrerupte de o străfulgerare de blană roşcată printre copaci. Oh nu, nu nu nu. Lupii sunt nişte poveşti. Nu ar trebui să fie lupi în pădurea asta. E prea de tot. Stai calmă Kath, stai calmă, imediat o să intrăm în cabană iar eu voi fi din nou pusă pe picioarele mele. Încep să se apropie, Max nu poate să-i vadă pentru că e cu spatele, dar eu îi văd prea bine poate. Sunt doar 2, dar sunt imenşi. Max a ajuns într-un final la uşa cabanei, intră cu grijă, închizând uşa după el şi lasându-mă încet pe podea.
   --De ce nu mi-ai spus că ai văzut lupii.
   --N-am vrut să te sperii.
   --Aww... vreau să spun, acum ce o să facem, cine ştie cât o să stea pe lângă cabană.
   --Nu îl putem suna pe Alex?
   --Suntem în mijlocul pădurii ar fi un miracol să prindem ceva semnal la telefon pe vreme bună, dar acum vine şi furtuna.
   --Ne-a trebuit să plecăm. Nu am putut sta acasă.
   --Tu ai vrut să vii.
   --Tu m-ai provocat.
   --Gata, ar trebui să vedem dacă sunt ceva lemne pe aici, măcar să aprindem un foc în şemineu. E prea frig aici.
   --Dacă am şi putea vedea ceva ar fi minunat.
      Îmi scot telefonul din geacă, luminând cât de cât încăperea.
   --Suntem salvaţi sunt 2 butuci lângă şemineu.
   --Bine Einstein dar cu ce îi aprindem.
   --Cu asta.
     Uitasem că ultima dată am adus o cutie de chibrituri, deşi s-ar putea să nu mai meargă, au trecut aproape 2 ani de atunci. Nu cred că l-am mai văzut pe Max atât de concentrat, poate doar la acel meci de football.
   --Gata.
     Lumina focului începe să îţi intre în drepturi, luminând mare parte din cabană. La naiba, aici e un pat pentru o singură persoană. Nici că se ptea mai bine. Ca pentru a mă contrazice un bubuit puternic se aude deasupra noastră, ploaia torenţială începând aproape imediat. Ploaia cu siguranţă a gonit lupii, dar în acelaşi timp ne ţine pe noi închişi aici, pentru că nu o să ies în frig şi ploaie pentru nimic în lume.
     Au trecut aproape 2 ore de linişte întreruptă doar de tunete. Amândoi am stat în linişte, consumându-ne bateriile la telefon. Din focul puternic ce a fost la început au rămas doar nişte vreascuri plăpânde care numai căldură nu dau.
   --Max...
   --Ce e?
   --Crezi că au plecat?
   --Sunt sigur de asta.
    Dacă ai şi părea sigur ar fi perfect.
   --Haide, Kitty Kath, a trecut de mult ora de culcare.
   --Dar tu?
   --Nu te îngrijora, nu mie somn.
   --Ok.
     Aş vrea să pot adormi. Dar nu pot. De obicei ploaia mă face să mă simt somnoroasă, acum parcă zgomotul eimă ţine trează. Şi mie frig. Trebuia să îmi iau o jachetă mai groasă. Poate... nu, nu aş putea... dar....nu Kath...Haide, nu e greu. Trebuie doar să îi spun.
   --Max?
   --Nu dormi?
   --Nu.
   --Ce mai e?
   --Mi-e frig.
  Se ridică încet de lângă foc, îndreptându-se către pat. Se aşează lângă mine, toată căldura ce a mai emanato acel foc minuscul aflândsu-se în interiorul gecii lui. După ce am început să mă încălzesc, somnul a venit aproape pe nesimţite.

Capitolul 8

Capitolul 8



   --Bunico, trebuie să te înterb ceva.
   --Nu mai am nici o bucată de prăjitură Alex.
   --Nu asta. Vroiam să ştiu dacă Anastasia mai locieşte în zonă. 
   --Păi, tocmai ce s-au reîntors din Europa. Dacă vrei îţi dau adresa să le faci o vizită.
   --Dacă vrei tu...

                                               ***
  Nu credeam că o fată se poate uita atât la televizor. Cred că au trecut peste 5 ore de când ne uităm la Sherlock Holmes. La un moment dat capul i-a căzut pe umărul meu, fiind deja adormită. Nu am făcut nici o mişcare pentru că nu am vrut să o trezezesc şi pentru că filmul era destul de interesant. Dar acum că s-a terminat trebuie să mă ridic. Nu aş vrea să o trezezesc totuşi. 
  Îmi trec mâna stângă pe sub capul ei, mâna dreaptă trecând pe sub genunchii ei. O iau în braţe îndreptându-mă spre camera ei. Când să încep să urc scările îcepe să se mişte. Nu s-a trezit, doar s-a cuibărit mai bine în braţele mele. Acum, încet şi uşor pe scări. Huh! Sunt 22 de trepte până la etaj unde avem noi camerele. Acum, un alt obstacol, să deschid uşa fără să o mişc prea mult. Noroc cu antrenamentul pe care îl am cu pungile de cumpărături. Nu credeam că o să îmi folosească la ceva. Se pare că tata a avut dreptate.
  O aşez încet pe pat, chiar în acel moment un fulger despicând cerul. Un bubuit puternic îl urmează, trezind-o pe Violet care mă strânge mai tare, tragându-mă după ea în pat. Îşi deschide încet ochii, slăbind în acelaşi timp strânsoarea mortală. Nu cred că s-ar fi aşteptat să se trezească cu mine peste ea. 
  În timp ce fulgerele luminau camera, buzele noastre au format un întreg magnific.

                                          ***

   --A fost delicios. 
   --Aşa masă să tot fie. 
   --Ce ar fi să ne plimbăm puţin, mai avem timp până se întunecă.
   --Sigur, mai facem puţină mişcare.
  Am început să ne plimbăm aiurea prin oraş. Ne-am mai oprit la un chioşc de hot dog din parc, aşezându-ne confortabil pe o bancă pentru a ne savura hot dogul. În faţa noastră o fetiţă se juca cu un băieţel. Au fugărit ce au fugărit o minge, până la urmă obosind. S-au aşezat pe iarbă în faţa noastră stând faţa în faţă cu noi. Fetiţa a început să se uite cu un mare interes la Chad. Până la urmă şi-a făcut curaj, apropiindu-se de noi.
   --Te superi dacă prietenul tău se joacă puţin cu noi?
  Awww, e atât de adorabilă. Nu ai cum să o refuzi.
   --Nu ai auzit, Chad, fetiţa vrea să te joci puţin cu ea.
   --Ba am auzit. Bun, şi ce vrei să ne jucăm.
  De ar şti fetele ce se întâmplă acum. Dar mai bine nu. Aşa mă pot bucura de una singură de privelişte. Părul blond al lui Chad este străbătut de săgeţi de foc datorită soarelui. E atât de concentrat la jocul acela că nu îi observă pe părinţii copiilor apropiindu-se.
   --Haideţi copii, trebuie să plecăm!
   --Bine mamă!
   --Mulţumim că te-ai jucat cu ei.
   --N-aveţi pentru ce, nu m-am mai jucat şotron de o vreme.
   --Credeam că doar fetele şoacă şotron.
   --Mai sunt şi excepţii. 
  Totul s-a întunecat brusc, o ploaie torenţială udându-ne până la piele înainte ca măcar să ajungem la ieşirea din parc. Reuşim să găsim un taxi care ne-a dus în siguranţă la căludură şi haine uscate în mai puţin de 10 minute. Tot drumul am stat în braţele lui Chad, nu am simţit frigul chiar aşa tare. Presimt că ne paşte o răceală groaznică. Intrăm în casă, două voci cunoscute râzând pe săturate în sufragerie.

                                         ***
  Sper să răspundă ea la uşă. Bunica a spus că e posibil să nu o găsesc acasă, dar meriă încercat. Oricine ar răspunde e bine, atâta timp cât nu e un tip. După aproximativ 2 minute lungi cât o zi de post o fată roşcată îmi deschide uşa.
   --Bună, cu ce te pot ajuta?
   --Anastasia?
   --Da, te ajut cu ceva?
   --Mă răneşti, nu mă mai recunoşti, după ce ţi-am torturat codiţele atâââţia ani?
   --Alex?!?
   --În carne şi oase.
   --Mamă!! Nu o să îţi vină să crezi cine a venit în vizită.
   --Alexander! De cât timp nu te-am văzut. Intră, nu trebuie să stai în uşă.
  E prima dată de mult timp când nu ştiu ce să spun. E cam ciudat. Doamna Sancez ne lasă singuri, ea mergând să pregătească masa.
   --Şi, când te-ai întors?
   --Acum 3 zile. Tu cum o mai duci, nu am mai auzit de tine din generală.
   --Eu sunt de vină că o anumită persoană din încăpere nu răspunde la scrisori?
   --Scuzeee, doarcă eram ocupată cu făcutul de noi prieteni. Am tot amânat până am uitat.
   --Uhh, unde sunt codiţele alea când ai nevoie de ele?
  Următoarea oră a trecut destul de repede, în timp ce noi depânam amintiri. La un moment dat, mama ei ne-a chemat la masă. După ce am mâncat bine, ne-am reântors în sufragerie continuând să povestim. Eram în mijlocul amintirilor când uşa se deschide lăsând frigul ploi şi doi aiuriţi zgribuliţi înăuntru. Doamna Sancez îi ia în primire, nimeni băgându-ne în seamă.

                                  ***
  Mă plictisesc. De ce nu răspunde nimeni la telefon? Nici cărţile nu mă pot scăpa de plictiseală. Am încercat. Mă simt în stare să mă duc să stau cu Max în sufragerie. 
  Mă ridic uşor din pat, îndreptându-mă spre sufragerie. Max se juca cu Max, amândoi fiind atât de concentraţi la trânta aia ce era pe podea încât nu m-au observat. Mă ghemuiesc încet pe canapea încă privindu-i. Din bucătărie se aud câteva voci foarte animate. Se pare că grupul de canastă al bunicii se reuneşte în weekenduri acum.
  Nu trec 10 minute, căci "băieţi" s-au săturat de joacă. Max (băiatul) se trânteşte pe canapea, neştiind că eu sunt acolo, aterizează cu capul la mine în poală. Se pare că soarta are un simţ al umorului foarte ciudat, deoarece bătrânele din bucătărie se îndreaptă spre sufragerie unde şi-au lăsat hainele. Bunica intră prima, în acelaşi timp Max făcându-se confortabil pe canapea. 
   --Ce cuplu frumos formaţi voi doi copii.
   --Dar...
   --Îmi amintesc când făceam şi eu asta cu soţul meu. Au trecut pete 40 de ani de atunci. Oh ce vremuri frumoase.
   --Ah, ce dulce e răzbunarea, şopteşte Max cu zâmbetul pe buze.
  Deci aşa, vedem noi cine zâmbeşte până la urmă.  

Capitolul 7

Capitolul 7



   --Nu mă aşteptam să te prind holbându-te la mine.
   --Stai liniştit că nu o voi face din nou. Apropo, trebuie să mergem la masă.
   --De asta te-ai trezit?
   --Nu dormeai? Şi da, de asta m-am trezit, m-a strigat bunica.
   --Ok, hai să mâncăm.
  Nu pot să cred că m-a prins. Puteam să jur că o să facă mişto, dar mi-am asumat riscul. Sper că nu o să scrie despre asta în jurnalul ăla. Ceea ce îmi aduce aminte, trebuie să o sun pe V. O să râdă cu lacrimi când o să îi spun de faza cu Max şi câinele. Mă voi asigurat personal că şi Josh va afla de asta. Trebuie să mă răzbun cumva pentru mai devreme. Iar Josh mă va ajuta fără să îmi ceară nimic în schimb.

***

  O să moară. Dacă mai atinge un singur lucru din camera asta Josh o va păţi. Nici măcar pe Kath nu o lasă să umble de nebună prin lucrurile mele în cea mai mare parte a timpului, dar el deja a întrecut măsura.
   --Ai o cameră foarte drăguţă.
   --Mersi, dar te rog, nu mai atinge nimic. Mă enervează chestia asta.
   --La naiba, am prins una cu pitici pe creier. Ar trebui să notez asta. Aşa a spus proful parcă să notez fiecare gest sau reacţie pe care o ai la acţiunile mele.
   --Wow, nu ştiam că ai un vocabular atâât de dezvoltat.
   --Eh, asta se întâmplă dacă te uiţi la filmele cu Sherlock Holmes.
   --Îţi place Sherlock Holmes. Am fiecare film şi carte din serie.
   --Am o idee.
   --Ascult.
   --Ce ar fi să facem un maraton de filme, şi aşa e vineri.
   --Adevăr grăieşti, haidem să cumpărăm popcorn.
  Cine ar fi crezut că mie o să îmi placă de Josh? Eh, poate Kath s-ar fi gândit la asta. Oooo Doamne! I-am promis că o sun. S-a zis cu mine, doar dacă a uitat.
  Nici nu apuc bine să-mi termin gândurile căci telefonul meu începe să sune. Apelantul: Katherine.
   --Alo.
   --Violet, nici nu o să îţi vină să crezi ce am să îţi spun. Adică, nici eu nu cred una ca asta, dar mă rog, e posibil să se întâmple, dar eu nu îl suport. Nu ar trebui să fac asta. Dar am făcut-o....
   --MAI RESPIRĂ FEMEIE!!
   --Huh! Gata, m-am calmat.
   --Acum mai rar. Începe cu începutul.
   --Sunt la bunica, după cum şti. Mai devreme m-am dus în curte să mă joc cu Max.
   --Wow, wow, wow, să te joci cu Max?!?
   --Max câinele, şti ăla pe care i l-am dus bunicii acum vreo 3 ani.
   --Hahaha. Josh vino să auzi asta. Bunica lui Kate are un câine pe care îl cheamă Max.
   --Nu creeeed. Abia aştept să mă întâlnesc cu el.
   --Aloooo, revenind la problemă. Îmi adusesem şi o pătură cu mine, dar, înter timp am adormit, şi ce să crezi, adevăratul Max şi-a făcut apariţia şi s-a pus lângă mine.
   --Aşa, mai departe.
   --Cred că a adormit şi el, oricum, cert e că pe mine m-a trezit ţipătul bunicii, m-am idicat în şezut dar am rămas blocată al figura adormită a lui Max era atâât de dulce. Mă rog, asta până şi-a deschis ochii.
   --Vrei să spui că... îl placi pe Max?
   --Ew, bine, poate puţin, aduţi aminte că el m-a sprijint după ce m-am despărţit de Marcus.
   --Da, dar atunci nu îl cunoşteai.
   --Întocmai. Sunt în ceaţă. Ajută-măăăă.
   --Hmm, lasă-mă să-mi dau seama ce se întâmplă şi te sun eu.
   --Ok.

                                                    ***

  Dacă m-ar vedea bunica lui Kath că ascult pe la uşi, m-ar distruge. Din câte am observat e o doamnă drăguţă de modă veche. Dar ceva îmi spune că de la ea au moştenit Kath şi Alex minţile astea diabolice. Aşa că nu pot să mă pronunţ. De un lucru totuşi sunt sigur. E o bucătăreasă extraordinară. Din moment ce nu a mai rămas nici măcar o bucată de prăjitură în tavă. Dacă stau bine să mă gândesc, stomacul lui Alex e enorm aşa că nu e de mirare.
  Şi dacă, prin absurd, m-ar găsi, am un motiv destul de bun. Kath vorbeşte despre mine. Deci, mă interesează. Nu că aş fi înţeles ceva din turuiala aia oricum.
   --Jake!
   --Da!
   --Vino, să-ţi arăt împrejurimile.
   --Vin acum!

                                                       ***

   --Mamă, el e Chad, va sta aici luna asta pentru un proiect la pshihologie.
   --Bine, draga mea, îmi pare bine să te cunosc Chad. Scuzaţi-mă acum, cred că mă sună Doamna Jhonson, i-am promis că îi dau o reţetă de prăjituri.
   --Ok, noi mergem sus. Crede-mă, nu vrei să stai pe aici când mama vorbeşte la telefon cu Doamna Jhonson.
   --Se referă cumva la Jhonson ca şi la Katherine Jhonson?
   --Da, e bunica ei.
   --Înţeleg. Deci, Miranda, unde e camera mea?
   --Chiar aici. Eu te las să despachetezi, dacă ai nevoie de mine, camera mea e ultima de la capătul holului.
   --Am înţeles.
  E o cameră drăguţă. Seamănă puţin cu a mea la dimensiuni, deci nu voi avea probleme cu spaţiul. Încep să despachetez, punând hainele în şifonier. Din când în când se mai aude vocea Doamnei Sancez de la parter, dar nu mă deranează. La ce face sor’mea când vorbeşte la telefon, asta e apă de ploaie.
  Mă opresc din contemplatul şifonierului, îndreptându-mă spre camera Mirandei.
   --Hey, mă întrebam dacă nu vrei să ieşim în oraş să mâncăm, fac cinste.
   --Ce-ţi veni?
   --Am impresia că mama ta nu o să termine cu vorbitul la telefon.
   --Aici ai dreptate. Hai să mergem.
   --De acord. 

Concurs

Heya,  cred ca v-am innebunit cu concursurile de ceva vreme. Dar, poate pana la urma da norocu peste mine cum s-ar spune. Ca de obicei, concursul este pe Mythical Books si il gasiti aici:http://mythicalbooks.blogspot.ro/2012/11/concurs-noiembrie-3.html